Expresia “Cod vestimentar” îți poate provoca o cantitate destul de mare de emoție și de teamă. Surescitare la ideea de a purta rochia favorită, dar și teama ca nu vei reuși să adopți stilul corect.

Gazdele, în general, oferă informații foarte clare cu privire la scopul evenimentului, data, ora și locul, dar de cele mai multe ori nu-ți dau indicii asupra a ceea ce trebuie să porți. Chiar dacă strecoară ceva despre cod vestimentar pe invitație, cu siguranță va fi tot un puzzle pe care trebuie să-l dezlegi.

Dar ce înseamnă de fapt codul vestimentar? Și nu înseamnă el același lucru pentru toată lumea? Chiar și în cazul celebrităților, care au la dispoziție echipe întregi de stiliști, codurile vestimentare pot fi deranjante: Lewis Hamilton nu a fost primit la Wimbledon pentru că nu respecta regula sacou și cravată, doamne nu au putut intra pe covorul roșu la Cannes pentru că nu purtau tocuri.

Din fericire, în ultimul timp ne-am mai eliberat de coduri, Taylor Swift, Michelle Williams și Alicia Vikander au participat la evenimente formale purtând rochii deasupra genunchilor. Poate că e o dorință de scăpa de lungimile tradiționale, necesare în codul “Black Tie”, pentru a face o declarație de stil frapantă. Sau poate este vorba doar de libertatea de mișcare pe care o aduce cu sine stilul scurt.

Orice ar însemna, poți să te relaxezi! Nu vei fi dată afară de la nunta unui prieten pentru că porți o rochie mai sus de genunchi. Cu toate astea, ar trebui să știi ce înseamnă codurile vestimentare, mai degrabă informativ decât să-ți dicteze alegerea ținutei.

Creativitatea codului vestimentar stă în modul în care îl interpretezi, modul în care îl asociezi cu alegerile tale: texturi, culori, imprimeuri, etc. Haideți să vedem care sunt cele mai comune coduri vestimentare, ce înseamnă ele și ce ar trebui să purtam:

Black Tie

Ce înseamnă: Formal – Black tie înseamnă de obicei fracuri și rochii până la pământ

Ce ar trebui să purtăm: Femeile pot purta orice, de la o rochie lungă până la pământ, la o rochie elegantă mai scurtă. Doar păstreaz-o până la genunchi și folosește accesoriile pentru amplificarea efectului. Nu-ți fie frică de culoare, nu trebuie să fie neapărat negru. Efectul general ar trebui să fie formal, dar cu un pic de fler.

Pentru bărbați costumul de culoare închisă este o alternativă bună pentru cazul în care nu au un frac, dar asortate cu o cămașă și cravată imprimate subtil.

Smart Casual

Ce înseamnă: Fără reguli – Cu toate acestea, ar trebui să gândim cam așa: “Evenimentul nu este formal, dar necesită puțin efort”

Ce ar trebui să purtăm: Acesta este de fapt cel mai confuz dintre codurile vestimentare. Cheia este să adaugi puțină strălucire ținutei cu accesoriile potrivite. Elementul crucial al codului este să te îmbraci potrivit sezonului. Atâta timp cât vei arăta potrivit cu vremea de afară și puțin aranjată, consideră că ai respectat codul.

Bărabații pot purta blugi sau pantaloni de costum cu cămașă sau tricou. Cravata nu este necesară.

COCKTAIL

Ce înseamnă: Ceva mai jos decât formal. Cocktail înseamnă de obicei rochie de petrecere și bărbați la costum.

Ce ar trebui să purtăm: Inteligent și special, puțin mai opulent decât stilul tău obișnuit de sâmbătă seara. Rochia poate fi scurtă sau midi. Fusta și bluza sau salopeta sunt și ele o opțiune. Textura și culoarea trebuie să fie în prim-plan.

Pentru bărbați, costum clasic, cămașa albă. Pot adăuga puțină culoare printr-o batistă la buzunar sau o cravată cu imprimeu.